Old School

Trebuie să scriu? Nu trebuie neapărat să scriu, nici nu am inspiraţie… am o poza, două, trei… şi foarte puţine idei. Nu ştiu dacă ştiţi, dar dacă nu ştiţi o să aflaţi acuma că mie îmi place tot ce e “old school” adică muzica veche, pozele făcute pe film, obiectele vechi… bine asta nu înseamnă orice cui ruginit din tocul uşii şi prefer să îmbin armonios vechiul cu noul.

Am asociat piesa cu poza, e făcută întro zi de toamnă şi poate color era mai plăcută dar oricum îmi place si aşa… era plăcut afară, aveau o privelişte excelentă, toamnă… mă reprezintă! Şi acuma piesa…

şi aşa mai departe…

unde? Braşov…

“Lirismul pictării cu lumină…” Toamna!

Toamna pentru mine e cu siguranţă cel mai frumos anotimp! M-am tot gândit mult timp ce să scriu în cuvinte, cum să vă povestesc despre o singură frunză… mai exact despre frunzele căzute pe jos prin parc, pădure… peste tot! Nu ştiu! Dar aşa de bine mă simţeam când mă plimbam printre pomii pe care îi batea vântul şi le lua până şi ultima frunză… Aşa îmi batea inima da tare, încât nici nu îmi venea să calc frunzele, păşeam atent, să nu le rup, să nu le zdrobesc perfecţiunea care urma să se usuce, cu păcatele mele…. Prin parcuri, oamenii erau atât de relexaţi, citeau în razele soarelui, care zâmbea tuturor… totul era colorat! Şi nu cred că era vorba doar de culoriile frunzelor căzute la datorie, cred că soarele, picta totul… Pe orice ajungea două, trei raze de soare părea nou… nou vopsit, dacă nu întelegeţi direct din termenul nou! Toţi erau fericiţi…

PS: Nu am putut să mă abţin să nu fotografiez familia aceea, care statea în vârful Tâmpei şi privea frumuseţiile Braşovului… Dacă o să vadă acest articol, sper sa nu se supere, dar mi-a placut cum zâmbeau şi cum priveau în gol…

Viaţa pe un peron…

Tot ce ştiu e că o minune, ma făcut să citesc! Căutând o carte care să îmi placă am dat de un titlu interesant…”Viaţa pe un peron” de Octavian Paler. Nu trebuie să citiţi acest articol dacă nu vă place să citiţi dar eu vreau să scriu! În timp ce, citeam cartea simţeam că înţeleg, apoi am intrat în ceaţă, totul avea o grămadă mare de înţelesuri… şi încet, încet, am ajuns în pustiu, bine că cel puţin “am înţeles diferenţa între pustiu şi singurătate”!

“Ca să treacă vremea mai uşor, m-am apucat să scriu. Chiar dacă nu ştiu ce se va întampla cu aceste pagini, dacă vor fi citite de cineva vreodată sau vor putrezi aici. De fapt, scriu cum aş vorbi. În jurul meu e pustiu, iar omul dacă nu vorbeşte uneori, moare, nu-i aşa?”  hmm… adevărul ăsta e! dar depinde şi ce vorbeşte.

Nu o să înţelegeţi unde vreau să ajung “dar, poate că între dragoste şi luptă nu e nici o deosebire… Dragostea e lupta între două suflete şi între două trupuri în care uneori nu e nici un învingător, alteori nu e nici un învins.”

Întro zi… obişnuită, ca oricare alta, de plictiseală, stăteam eu aşa ca un cioban sprijinit pe bâta lui şi mă gandeam la ce vreau, ce nu vreau şi în general, la mentalitatea din ziua de azi! Mie dor… să stau la un film “cuibărit” în pat şi să mangâi formele unei fiinţe de sex frumos! “şi doar atât?”nimic mai mult? atât!… eşti prost! Dacă nu faci nimic mai mult, eşti nimic! Mersi! Dar, să ştiţi domnilor, e bine când şti să te mulţumeşti cu puţin, e bine că şti când să te opreşti… şi poate să laşi de dorit… sau pur şi simplu să şti când să continui!

“Uneori, e drept, omul oboseşte aşteptând. Şi n-aţi auzit. Oare, de situaţii în care, când soseşte în sfârşit ceea ce el a aşteptat, soseşte prea târziu? …..A existat cândva un scop, dar de atâta aşteptare scopul a murit…”

“Nu vă continuaţi gesturile ca şi cum nimic nu s-ar întampla. Smulgeţi-vă maştile de sticlă…” “…frica ne face egoişti, iar egoismul sfârşeşte ceea ce a început frica…”

Textul trebuie tratat ca atare, fragmentele sunt preluate din “Viaţa pe un peron” de Octavian Paler şi folosite întrun text total diferit!

Nu va continuati gesturile ca si cum nimic nu s-ar intampla. Smulgeti-va mastile de sticla..

Gata! Tot ce e frumos se termină repede…

De ce o minune, ţine mai puţin decât un ghinion? De ce un ghinion ţine mai mult decât o minune? Este o piesă… o stiţi toţi cred Vreau o minune… vreau o minune în viaţa mea… vreau o minuuuuuneeeee!

Da!  Vreau o “minune” care nu are sfârşit… una! ca sa pot zice:  ” Mă! Deci e mult mai frumos decât în copilărie! “  O minune pe care să nici nu o pot compara cu momentele în care te plimbi, toamna, printr-un parc cu multe frunze de toate culorile… împrăştiate peste tot şi două, trei păsărele “cântând”… să zboare!  Una. Care să te facă să zbori tu… cântând!  Bine… după orice sfârşit urmează un nou început!

şi ultimele fotografii din 2008, care ţineam să le postez…

Aştept finalul…

M-am trezit, am inceput ziua superb… cu s-a stricat filtru de cafea )

Continuare… eu locuiesc pe o stradă numită Piatra Craiului, o stradă cu 4 case care intersectează Ulmului, că aia o ştiu toţi şi doar pe ea poţi ajunge pe strada Pinului, unde de ceva vreme nu era apă potabilă. Ok, au băgat apa, au făcut canalele, au schimbat şi canalele din faţa porţii mele deşi noi când ne-am mutat, noi ne-am tras apă singuri… Canalele au fost turnate în primăvară într-o zi destul de friguroasă şi materialul conţinea mai mult var, cred… oricum ştiam că o să se rupă… bun! după 6 zile un camion care transporta pământul dintr-un loc unde urmează să se construiască o casă a rămas blocat în canal!! Ce? Vă miraţi?? Eu nu mă miram… eu stăteam şi râdeam pentru că le-am spus la ăia când au turnat canalul că le cumpăr un sac de ciment numa să îl facă calumea, dar au zis că au destul. Până la urmă au făcut nişte canale calumea . Acuma cică schimbă borduriile şi apoi toarnă asfalt, deci de 3 zile aud numa propoziţii care încep cu băăăăă, dăte-n, hi (ăsta cred că provine din limba engleză de la Hy ) şi propoziţiile sunt de genu… băăă dăte-n m..a dămi lopata în.. soarele tău. Ok, ar fi bine să fie doar atât dar “propoziţiile” sunt oarecum despărţite în silabe de un picamăr şi de nişte maşini care nu ştiu cum de mai au dreptu să circule…

Asta e… cred că vor să facă autostradă…